Mihai Răzvan Ungureanu, de la Marc Rich la Klaus Iohannis

Portretul pe care intenționez să-l scrijelesc în cuvinte nu este o caricatură. Personajul pe care îl portretizez nu îmi provoacă râsul, este de-a dreptul grotesc. Numai când mă gândesc la el și mi se face pielea de găină. L-am cunoscut pe vremea când era ministru la Externe și Cristian Tudor Popescu îl poreclise „puțoi opărit”. Nu se putea o descriere succintă mai inspirată a tânărului Mihai Răzvan Ungureanu. Astăzi nu mai este tânăr, s-a îngrășat, a făcut o ceafă groasă și un posterior de vădană ca orice politician român ce se respectă, dar tot opărit a rămas. Atitudinea sa față de ceilalți semeni ai lui, oameni, cetățeni obișnuiți a rămas la fel de disprețuitoare. Mihai Răzvan Ungureanu, asemenea lui Mircea Geoană sau Theodor Baconski, se comportă de parcă ar aparține unei specii superioare. Nu știu de unde li se trage. Toți trei au în comun faptul că au condus, temporar, Ministerul Afacerilor Externe, se consideră „intelectuali” - doi se laudă ca au făcut studii pe la școli de renume - dar, la o adică, cu toții au comis gafe monumentale. Dintre toți însă Mihai Răzvan Ungureanu e un caz mai aparte. S-a cățărat până la cele mai înalte demnități în Stat, devenind la numai 39 de ani directorul Serviciului de Informații Externe și apoi prim-ministru iar acum a acceptat o funcție onorifică, neremunerată la Președinția României. Ce l-ar putea determina pe un personaj atât de ahtiat de putere și bunăstare, unul obișnuit să trăiască pe cheltuiala statului pe picior mare, eventual în străinătate să accepte să devină consilier personal în staff-ul domnului Klaus Iohannis?

Scriam într-un articol intitulat „Goi și umili în fața lumii”, apărut în martie 2006 în ziarul „Ziua”: „Cu câtă bucurie așteptăm ca tinerii români valoroși, care-și fac studiile în străinătate, să se întoarcă și să-și pună cunoștințele în slujba țării care i-a ținut în școli. Așteptăm de la ei să-și facă datoria față de patria care a suportat costurile școlarizării. Dar dacă nu România a plătit, servesc ei atunci pe cei care au făcut-o?”. Domnul Mihai Răzvan Ungureanu, la începutul anilor ’90, când era încă student și-a schimbat haina de membru în Comitetul Central al Uniunii Tineretului Comunist pe blazerul de membru al „Fundației pentru o societate deschisă” a magnatului George Sörös și a obținut o bursă la Oxford. I s-au echivalat doi ani într-unul la universitatea din Iași, ca să poată urma cursurile Centrului pentru studii ebraice de la colegiul St. Cross unde, după cum este scris pe site-ul instituției „a urmat programul de un an ca să descopere mai multe în legătură cu rolul pe care l-au avut evreii și iudaismul în societatea românească în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea”. Se știe că bursa i-a fost acordată de una dintre fundațiile escrocului internațional Marc Rich. Despre domnul Sörös s-a scris foarte mult în presa noastră, despre Marc Rich, prietenul și asociatul magnatului de origine maghiară, mai puțin.

Marc Rich s-a născut în 1934 la Anvers, în Belgia. Familia sa a emigrat în America, fugind de naziști, în 1941. Tatăl său și-a deschis inițial un magazin de bijuterii după care a făcut avere din comerțul cu produse agricole. Aceasta a fost și vocația fiului care însă s-a specializat în comerțul cu materii prime, recrutându-și principalii furnizori în special din țările Lumii a III-a. În 1974, a decis să-și deschidă propria firmă în Elveția care, într-un târziu, a căpătat numele pe care îl cunoaștem astăzi: „Glencore Xtrata Plc.”. În perioada în care lumea a cunoscut criza petrolului, Rich nu s-a sfiit să tranzacționeze cantități uriașe de țiței provenit din țări aflate sub embargoul S.U.A. A lucrat cu Khomeini, Castro, Ghadafi și Ceaușescu fără nici un scrupul. Eram la New York în 1973 și lucram la „The New York Times” când Marc Rich a devenit cel mai mare caz de evaziune fiscală din istoria Americii intrând în vizorul lui Rudolf Giulianni, pe atunci procuror. Dacă ar fi fost condamnat, Rich ar fi primit 300 de ani de pușcărie, dar el a apucat să fugă în Elveția de unde nu a mai revenit nici la înmormântarea propriei fiice în 1996. A fost amnistiat în 2001 de Bill Clinton cu câteva ore înainte ca acesta să părăsească definitiv Biroul Oval. Jimmy Carter comenta atunci: „Cred că nu există nici o îndoială că o seamă de factori, luați în considerație în cazul acestei amnistii, pot fi atribuiți diverselor cadouri. E o rușine, în opinia mea!”.

Rich a făcut donații importante Partidului Democrat, Bibliotecii Bill Clinton și campaniei pentru alegerea doamnei Hillary Clinton în Senatul Statelor Unite, dar și statului Israel. S-au făcut multe speculații privind legăturile escrocului cu serviciile de spionaj israeliene și astfel se explică de ce au intervenit pentru iertarea lui Rich doi foști directori ai Mossadului, Avner Azulay și Shabtai Shavit. Acesta este, pe scurt, portretul personajului care a plătit studiile domnului Mihai Răzvan Ungureanu la Oxford. Un fel de „tată spiritual” aș zice. Și ce a făcut băiatul acesta școlit, când a ajuns ministru în Guvernul României? Păi a semnat un document prin care România renunța la moștenirea Gojdu, a refuzat să mai negocieze ceva în legătură cu Tezaurul de la Moscova și s-a făcut că uită de datoria pe care o avea Irakul față de țara noastră. Și-a luat personal angajamentul la Washington că guvernul din care făcea parte va păstra trupele în Irak „indiferent de crize”, într-o perioadă în care trei jurnaliști români erau amenințați cu moartea la Bagdad și îi sfătuia pe românii care nu erau de acord cu această politică „să-și aleagă o altă țară.” Norocul nostru că, atunci când a ajuns prim ministru a avut la dispoziție numai câteva luni insuficient ca să dea drumul exploatării aurului la Roșia Montana (unde, ca să vezi coincidență, au interese și Sörös și Glencore).

Ce caută acest individ în preajma domnului Klaus Iohannis? Să aibă oare legătură misiunea sa cu prerogativele președintelui României: politica externă și faptul că este comandantul suprem al armatei acum, când la granița noastră există un conflict care se încinge? În orice caz imaginii președintelui îi aduce numai deservicii. Am văzut la televiziunea publică franceză o scenă care m-a întors pe dos. Era în ziua marșului de solidaritate de la Paris. Președintele francez își primea oaspeții la Palatul Elysée. L-am zărit pe Mihai Răzvan Ungureanu urcând treptele în spatele domnului Klaus Iohannis. François Hollande a dat mâna cu președintele român, l-a reținut câteva secunde bune mulțumindu-i că a acceptat invitația sa. S-a întors apoi către scară unde l-a văzut pe M.R.U. oprit la jumătate și ușor pliat în două. François Hollande l-a privit descumpănit deoarece, în mod evident, nu pricepea cu cine are de a face. Invitații săi, șefii de state, urcau acele trepte însoțiți de soțiile lor. Pentru colaboratori, oricât de apropiați, era rezervată o altă intrare. Un moment, Hollande a părut să se întrebe dacă nu cumva M.R.U. era soția președintelui Iohannis. Francezul a văzut multe și, în urmă cu un an, mariajele homosexuale au fost legalizate în Hexagon. A trebuit să intervină președintele român care s-a întors grăbit ca să-și prezinte consilierul personal. Penibil, dar normal când este vorba de diplomație și protocol la români, iar domnul Mihai Răzvan Ungureanu are acest prost obicei de a se vârâ acolo unde nu îi este locul…

Acad. Eugen Mihaiescu

Prin numirea lui Răzvan Ungureanu la Cotroceni, Iohannis ne dă cu vita Kobe peste nas

Ce l-a determinat pe noul preşedinte al României să-l aducă la Cotroceni pe Mihai Răzvan Ungureanu rămâne un mister pe care doar dosarele X l-ar putea lămuri.
Altfel, este de neimaginat ca lui Klaus Iohannis să nu-i fi fost comunicată mapa profesională a celui care, după numai 78 de zile, prin moţiune de cenzură, a fost dat afară din funcţia de Prim ministru! De altfel, preşedintelui i-ar fi fost de ajuns chiar o sinteză de presă ca să nu comită această eroare ce-i va crea imediat o vulnerabilitate uriaşă, care va fi taxată imediat chiar de către cei care au stat ore întregi la cozi pentru a-l face şeful statului.
Să nu fi aflat oare Klaus Iohannis de scandalul în care a fost implicată soţia lui MRU, Daniela Ungureanu, care, în timp ce soţul ei era şeful SIE, primea 84.000 euro anual pentru consultaţii date personalului OMW, deşi dumneaei era medic anestezist la Fundeni? Nu era normal ca Preşedinţia să se intereseze mai întâi dacă această uriaşă problemă a fost lămurită din punct de vedere legal şi dacă nu cumva, aşa cum s-a scris în presă, finanţarea aceasta ascunde vreo infracţiune contra statului?
Să nu fi aflat oare Klaus Iohannis de scandalul pe marginea moştenirii Fundaţiei Gojdu, pe care Mihai Răzvan Ungureanu a cedat-o Ungariei, generând o pagubă uriaşă României? Mai ales că şi asupra domnului Iohannis planează un scandal în legătură cu retrocedările în favoarea unei fundaţii din Sibiu...
Să nu fi aflat oare Klaus Iohannis de achiziţiile ciudate făcute la Guvern în cele 78 de zile cât MRU a fost Prim ministru şi atunci când a condus SIE? Adică de acestea: 50 de tuburi de unguent rectal, 10 tuburi de cremă vaginală, comprimate de ginkgo biloba ori granule homeopate, viagra (cînd era şef la SIE) şi Plasturi mici tratament pentru băşici, Deodorant stick sans alcool Armani Code by Giorgio Armani, Lip Care with propolis organic beeswax and olive oil, Deodorant roll-on Neo by Givenchy, Eau florale Petale de rose lotion naturelle, Antiperspirant deodorant roll-on - Clinique skin supplies for men, Gel de duş L'Occitane Gel douche Verveine ;i multe altele pe lista de protocol a Guvernului.
Mihai Răzvan Ungureanu n-a fost decât un funcționar public îmbuibat, care s-a gonflat grotesc când a dat de banii publici și un intelectual închipuit, aproape sufocat de ifose. Pe banii de la buget, Mihai Răzzvan Ungureanu trăia atât de bine încât nu își mai putea face vacanțele în amărâtele de hoteluri din România, ci numai în cele de cinci stele special din Munții Alpi, ca Interalpen Hotel Tyrol (www.interalpen.com), unde o cameră sau un apartament costă mii și mii de euro pe săptămână.
Chiar nimeni să nu-i fi spus lui Klaus Iohannis că MRU girase la SIE cheltuirea sumei de 250.000 euro pentru „unguent rectal” şi „comprimate vaginale” şi a sumei de 350.000 de euro pentru balsam de buze, apă de urechi, „plasturi mici pentru băşici” şi alte sulemeneli?
Să nu fi aflat oare Klaus Iohannis de preferinţele gastronomice rafinate ale lui MRU, care au scârbit întreaga opinie publică întrucât hălcile de vită Kobe erau aduse pe masa dumnealui în timp ce oamenilor li se tăiaseră salariile şi pensiile?
Şi dacă, prin absurd, n-ar fi aflat de toate aceste scandaluri care-l aveau în centrul atenţiei pe Mihai Răzvan Ungureanu, Klaus Iohannis nu avea dreptul să ignore rolul pe care acest personaj l-a avut în timpul aşa-zisei „lovituri de stat” din 2012, în care 7,4 milioane de români au votat democratic pentru plecarea lui Băsescu. Nu avea dreptul să-şi bată joc de aceştia pentru că votul din 16 noiembrie, prin care Iohannis a fost trimis la Cotroceni, a fost dat şi pentru ca figurile sinistre din spatele lui Băsescu să dispară din peisajul politic. Ce crede domnul Iohannis că vor zice votanţii săi când îşi vor aduce aminte de scena în care, pe fereastra de la WC-ul garajului prezidenţial, MRU ieşea alături de Monica Macovei şi Mihail Neamţu pentru a sărbători victoria împotriva românilor?
Ceea ce mă şochează, însă, cu adevărat este sfidarea afişată de noul Preşedinte, seninătatea cu care crede că poate să facă orice, ca şi cum mandatul dat de alegători ar fi necondiţionat. După ce a numit-o purtător de cuvânt pe soţia lui Mirel Bran, alt apologet al „loviturii de stat” din 2012, aducerea lui MRU în funcţia de consilier prezidenţial pare a fi semnalul că regimul Băsescu a început să fie reabilitat vârtos!
E de neimaginat cum poate Klaus Iohannis să ignore faptul că sondajele de opinie care spun că oamenii nu doresc înlocuirea guvernului Ponta arată, de fapt, teama lor ca, într-un guvern format de noul PNL, să nu vadă că revin pe funcţii membrii guvernului Boc sau slugile credincioase ale lui Traian Băsescu. Alegerile din 2012 au spus acestora un NU categoric prin votul masiv acordat USL-ului, astfel încât readucerea „băsiştilor” în viaţa noastră nu face altceva decât să inducă în populaţie spaima că ne-am putea trezi chiar şi Băsescu în fruntea unui guvern viitor!
În aceste condiţii, Klaus Iohannis ar face bine să revadă legea care validează Referendumul pentru demiterea Preşedintelui cu o prezenţă de doar 30% din electorat! Cu o majoritate care-l poate suspenda în orice clipă, preşedintele are nevoie ca de aer de susţinerea masivă şi certă a populaţiei, altfel zboară de la Cotroceni cît ar clipi!
Nu e de glumă, mai ales că votanţii lui Ponta şi ai PSD încă nu s-au trezit din pumni după înfrângerea neaşteptată de acum o lună jumate şi abia aşteaptă să-şi ia revanşa. Or, prin astfel de numiri, cota de popularitate de care Iohannis se bucură acum se volatilizează rapid şi, când se va duce pe tobogan, nu va mai fi suficientă pentru a-i conserva mandatul! Nu credem că românii care au venit la vot în 16 noiembrie vor fi dispuşi să mai stea o dată la cozi pentru a-i readuce la Putere pe cei care i-au batjocorit în acest deceniu al ruşinii din mandatele lui Băsescu.
Lor li s-a promis o Românie a lucrului bine făcut, ori deciziile acestea, precum numirea lui MRU la Cotroceni, sunt proaste, cumplit de proaste. Astea să ne fie urările de început de an, ca nişte adevărate blesteme?